top of page

Medierea în materia dreptului familiei

Medierea familială poate fi aplicată în orice litigiu existent între membrii aceleiaÅŸi familii, între care există legături de sânge sau rezultate prin căsătorie, precum ÅŸi a celor între care există sau au existat legături de familie.
Medierea familială este o modalitate prin care se doreşte să se restituie cuplurilor responsabilitatea deciziei privind atât viitorul lor, cât şi cel al propriilor copii.
Medierea familială este o modalitate prin care cuplurile care se despart sau care s-au desparţit deja, pot alege să înfrunte şi să-şi rezolve conflictele în scopul ajungerii la un acord care să corespundă nevoilor fiecarui membru al familiei, într-un mod avantajos pentru toţi, astfel încât toate părţile să câştige şi niciuna să nu piardă.
În cazul conflictelor în materia dreptului familiei se poate apela la mediere în următoarele situaţii:

  • Desfacerea căsătoriei

  • Partajul bunurilor comune

  • ExerciÈ›iul drepturilor părinteÅŸti

  • Stabilirea domiciliului copiilor minori

  • Planul parental (contribuÅ£ia părinÅ£ilor la creÅŸterea, educarea ÅŸi pregătirea profesională a copiilor, etc)

  • Acordul părinÅ£ilor pentru deplasarea copilului în Å£ară sau în străinătate

  • Stabilirea programului de vizită pentru părintele separat de copil

  • Stabilirea contribuÅ£iei soÅ£ilor la cheltuielile obiÅŸnuite ale căsătoriei

  • Medierea in infractiuni privind abandonul de familie – art. 305 Cod penal

  • Logodna

  • ConvenÅ£ie matrimonială între soÅ£i sau între viitorii soÅ£i

  • NeînÅ£elegeri care apar în raporturile dintre părinÅ£i ÅŸi copii lor majori

  • RelaÅ£ia dintre bunici ÅŸi nepoÅ£i

  • Comunicarea între diverÅŸi membri ai familiei

  • Orice alte neînÅ£elegeri care apar în raporturile dintre soÅ£i cu privire la drepturile de care ei pot dispune, potrivit legii.

Scopul medierii familiale:

  • Restabilirea sau îmbunătăţirea comunicării dintre membrii familiei ÅŸi păstrarea relaÅ£iilor (între părinÅ£i ÅŸi copii) sau reducerea proporÅ£iilor conflictului dintre părÅ£i

  • ÃŽncheierea unor acorduri referitoare la încredinÅ£area copilului ÅŸi dreptul de vizită (Planul parental)

  • SoluÅ£ionarea problemelor financiare ÅŸi materiale cauzate de separare sau divorÅ£: reduce costurile economice ÅŸi sociale pe care le implică astfel de litigii

  • Protejarea interesului superior al copilului

  • Realizarea unui acord durabil in timp.

Conform dispoziţiilor legale, se poate apela la medierea familială înainte de începerea procesului de divorţ, în timpul divorţului sau după divorţ, în cazul în care este necesară revizuirea înţelegerilor precedente.
Medierea poate fi considerată o metodă adecvată ce permite părintilor să organizeze, să reorganizeze custodia şi dreptul la vizită sau să rezolve neînţelegerile apărute ulterior hotărârilor care privesc aceste chestiuni.
Conform art 64 şi art. 65 din Legea nr. 192/2006, înţelegerea soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului se depune de către părţi la instanţa competentă să pronunţe divorţul, iar acordurile de mediere încheiate de părţi, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exerciţiul drepturilor părinteşti, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor şi stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient.
Medierea în dreptul familiei ridică şi unele probleme speciale în privinţa cauzelor în care sunt implicaţi minori. În situaţia cererilor accesorii care îi vizează pe minori, cum ar fi cererile privind încredinţarea minorilor, pensia de întreţinere, programul de relaţii personale cu minorii, părţile pot încheia un acord de mediere, însa, acest acord va fi supervizat de instanţă nu doar din perspectiva legalității dar şi din perspectiva respectării interesului superior al copilului. Dacă instanţa va constata că acest acord nu respectă interesul minorului, nu-l va încuviinţa.

Pentru detalii suplimentare vă invităm să ne contactaţi prin întermediul site-ului, la telefon ori la sediul biroului nostru.

bottom of page